Tag Archives: povesti cu oameni

Soarele de iarna

E galben. Poate mai mult portocaliu. Sunt barbat deci nu stiu prea bine culorile. Dar e portocaliu. Cu urme de pamant. Te incalzeste si daca te gandesti la el. Si e dulce. Mai ales prin partile pamantii. Feliile de soare pot fi mai mari sau mai mici. Cele mari sunt mai moi si mai crude. Cele mai mici s-au copt mai bine si simti zaharul in partile arse. Tu alegi cum iti tai soarele de iarna.

Eu zambesc intotdeauna cand ma infrupt din el. E cald si dulce si plin de amintiri dintr-o vreme cand nu stiam exact ce e tabla inmultirii (poate o tabla din aia pe care coace mama vinete si le inmulteste sau poate o tabla din aia de la teleenciclopedia prinsa intre tamburi mari care o intind si o inmultesc). E un soare care apare iarna.

Cand vin de la sanie si bunica imi schimba hainele ude cu altele uscate si incalzite deasupra sobei, primesc o felie de soare pe care o mananc pe un scaunel din lemn facut de bunicul, langa soba care incalzeste bucataria si o pereche de pisici albe cu galben care se tot intind pe lemnele care isi asteapta randul sa intre in soba.

Asa tin eu minte serile de iarna. Cu ludaie si poame, cu bivolite si smantana groasa langa sarmalele aburinde. Cu lemne aduse in brate din şopru si votcă crămpălită cu zahar si cuisoare(dar asta e alta reteta).

Pentru ca soarele de iarna e ludaia sau dovleacul. In varianta facuta la cuptor. Si pentru ca tot vine weekendul fa-ti un bine si mergi la cea mai apropiata piata si nu intra. Uita-te pe langa intrare. Trebuie sa fie o batranica amarata care nu are bani sa plateasca birocratilor care au drept asupra tarabelor. Ea doar vrea sa vanda niste muraturi, o jumatate de dovleac si poate niste sirop de visine. Atat a putut aduna de pe langa casa si cauta sa le schimbe pe niste lei sa plateasca factura la curent. Du-te la ea si cumpara ludaia.

Cand ajungi acasa, sterge ludaia cu o carpa umeda si curata-o de seminte.

 dovleac

Apoi imparte-o in felii. Mai mari sau mai mici. Eu cred ca cea mai buna dimensiune e cea de mai jos. Cana cu Trilu e un etalon bun.

ludaie

Apoi o pui la cuptor intr-o tava, poate pe o hartie de copt(nu ai de curatat tava dupa), asa cum sta pe tocatorul de mai sus. Lasa un deget intre bucati ca sa simta ca bucatarul le respecta. Dupa jumatate de ora pana la 45 de minute poti avea minunatia asta:

dovleac la cuptor

Ca sa fii sigur ca e facuta incearca cu o furculita. Daca patrunde usor, ludaia e gata. Partile innegrite sunt dulci intr-un mod surprinzator. Soarele de iarna e gata.

Pofta mare si o vacanta ca in povestile cu bunici si pisici!

Post to Twitter

Pe aceeasi tema:

O poveste cu un instalator

Guestpost by Alma

Era dimineata. O frumoasa dimineata de joi, in care m-am trezit la 7.30 si ma gandeam deja cu bucurie ca urmatoarea zi va fi #crocovineri. Am batut o cafea si am mai lucrat putin la un proiect care trebuia terminat pana vineri. Imi termin munca si ma pregatesc pentru ca la 8.30 sa ies din casa, dar spre surprinderea mea suna cineva la usa (era ora 8.10…8.15). Mi se parea mie ca era ceva suspect ca suna asa de dimineata pentru ca eu nu asteptam pe nimeni, eu trebuia sa plec.

instalator

Eu: Cine-i?

El: Domnu’ Gheorghe.

Eu: ???

Domnul Gheorghe: No, domna, da imi deschizi odata usa?

Eu: Bine domnule da eu nu astept nici un Gheorghe…

Domnul Gheorghe: Apai, is io Gheorghe, instalatorul.

Eu: Ce instalator?

Domnul Gheorghe: Pai, mo sunat sotu’ dumitale sa vin sa va repar bateria de la chiuveta.

Eu: Care sot domnule?

Domnul Gheorghe: No, imi deschideti?

Am vazut pe vizor ca domnul Gheorghe chiar avea o trusa de scule si nu parea un om rau asa ca m-am gandit sa deschid usa, pentru ca oricum ma grabeam si trebuia sa plec. Domnul Gheorghe a incercat atunci sa intre in casa, iar eu l-am amenintat ca daca face primul pas in apartament eu sun la 112.

Domnul Gheorghe: Da’ domna pe mine m-o chemat sotul dumitale sa repar bateria la chiuveta.

Eu: Domnule eu nu am nici o baterie stricata nici la baie, nici la bucatarie si mai mult de atat eu nu am sot! (In momentul in care ii ziceam asta domnului Gheorghe in capul meu rasuna intrebarea: Doamne da ce am putut face azi-noapte pentru ca aseara cand m-am pus sa dorm bateriile de la chiuvete erau in regula si sot nu aveam?)

Si ii suna telefonul domnului Gheorghe si el raspunde:

Domnul Gheorghe: Da.

….

Domnul Gheorghe: Cum unde? In fata usi, nu ma lasa nevasta dumitale sa trec!

….

Domnul Gheorghe: Cum adica sunteti acasa? Nu e doar domna?

….

Domnul Gheorghe: Pai vorbesc cu domna!

….

Domnul Gheorghe: Atunci inseamna ca am gresit etajul!

Da a gresit etajul, “domna” cu bateria de la chiuveta stricata statea cu un etaj mai jos. Cu sot cu tot.

Sursa foto.

Post to Twitter

Pe aceeasi tema:

Dragos si lada

Lada de sarituri ca sa fiu mai exact. E vorba de acea lada peste care eram obligati sa sarim in timpul liceului si nu numai.

lada-sarituri

Prin clasa a 6-a eram o bila. Aveam vreo 65 de kilograme la 1.45m. Oarecum evident, nu excelam la sport, asta ca sa nu spun ca profii imi dadeau 8(care era cea mai mica nota la sport) doar ca sa nu imi strice media, ca eu mai mult de 2 sau 3 nu scoteam, conform baremelor de notare.

Jucam un pic de baschet, cat sa fac un pic de miscare. Era un sport care imi placea pentru ca ma regaseam in mingea cu care se juca, eram ca fratii. Puteam sa ma rostogolesc inainte, inapoi nereusind decat ceva care semana mai mult cu o rostogolire in lateral decat cu ce trebuia sa fie. In rest eram strain de ce ni se cerea la scoala sa facem ca sa ne trecem baremele la sport. Eram mai ingrozit de ziua in care se dadea baremul decat de zilele cu teze la mate, fizica si chimie la un loc.

Daca la gimnastica la sol ma mai chinuiam cumva si, abuzand de umorul profesorului care radea impreuna cu colegii mei de ce imi iesea cand ma chinuiam pe saltea, imi luam o nota cat de cat, problema cea mare era la sarituri. La sarituri ai nevoie de un corp atletic, picioare lungi si puternice si de un echilibru bun. Din toate astea eu aveam doar corpul. Si nu era atletic deloc.

Eram in clasa a 6-a, baremul la sarituri. Prof nou deoarece proful nostru lipsea. Un tip tanar, un adept al sportului la orice nivel. Doar ca tipul nu ma stia pe mine. Daca e cineva sa nu fie bun la nici un sport (inclusiv sah) eu sunt ala. Urmeaza saritura la lada. Pune omul nostru lada si incep fetele. Sar toate si ne cheama pe baieti. Eu m-am tot codit si am amanat momenul glorios. Dar nu scap si ma cheama la saritura. Lada cu 5 elemente: cel de sus si inca 4. Incerc sa rationez cu omul si sa ii explic ca eu nu pot sari cu 5 elemente ci doar cu 4. Nu ma crede si incepe sa strige la mine.

Ideea era sa alergi, sa bati pe trambulina si sa aterizezi pe vine pe lada asezata perpendicular pe directia din care vii tu. Vad ca nu am cu cine discuta si incerc ultimul meu argument: “Domn profesor, mi-e frica!” Tipul raspunde curajos, in timp ce se pozitiona langa lada: “Hai numa’, ca te prind eu si nu cazi”. Ok. Atat vroiam sa aud. Imi iau avant serios, alerg cat pot de tare, bat pe trambulina si … lovesc cu putere vreo 3 elemente de lada si cad cu ele si cu profesorul peste ele pe saltea. Eu, venind cu fata si stiind ce urmeaza, eram cumva pregatit. Pe prof l-am prins nepregatit si a cazut cu coastele peste lada doborata.

M-am ridicat in rasetele colegilor si gemetele profesorului. Sa zicem doar ca, dupa aia, m-a crezut de cate ori i-am spus ca nu pot face ceva si cred sincer ca s-a bucurat cand s-a intors proful nostru si a scapat de mine. True story.

Sursa foto

Post to Twitter

Pe aceeasi tema:

Ce se intampla daca ai nasul pe sus

Imi asteptam un prieten aseara, in fata unui magazin din Cluj. Opreste o masina(loganul din poza de mai jos) pe un loc evident nemarcat ca parcare. Masina de firma, firma din Bacau. Ce sa le ceri? Si se da jos soferul, un baiat la 30 de ani si din dreapta se da jos un malac.

Da’ malac din ala lat in spate cat sparkul din poza in cel mai lat punct al sau. Si iese malacul din masina cu un gest hotarat, ii spune soferului ca e ok unde a parcat si incepe etalarea muschilor. Maieu alb, pantaloni scurti si niste conversi cu sireturile nelegate (doar de aia s-au pus sireturi ca sa nu le legi ci sa flendure de asfalt).

suport spark

Ma uitam amuzat la el cum se infoaie si porneste spre intrarea magazinului. Nu face doi pasi cand aud un:”Au, baga-mi-as pensula!!!” si il vad cum se ridica. Celalalt: “Ce e ba? Esti ok?”. La care micutul nostru:”M-am impiedicat de rahatul asta. Si mi-am si julit pielea”. Am ras pe sub mustata si i-am lasat sa plece dupa care am mers sa vad de ce s-a impiedicat dulapul.

Da, de suportul metalic al masinii puse de reclama. Asa se intampla cand te uiti doar la reactiile celor care te vad si mai putin la unde esti si pe unde calci. 

Nu am nimic cu oamenii care isi ingrijesc corpul. Foarte bine fac. Dar cand scopul tau in viata este sa obtii minin 50cm circumferinta bratului si un raport antebrat-brat de 3/8 si tu nu sti exact cat e acel 3/8…ai o problema.

Post to Twitter

Pe aceeasi tema:

E greu

Cand afli ce urmeaza sa se intample parca refuzi sa accepti. Nu iti vine sa crezi ca ti se intampla tie. Din nou. Si nu stii ce sa crezi, cum sa reactionezi. Intr-un fel e mai bine, pentru ca iti dai seama ca nu era pentru tine, dar, in acelasi timp, te gandesti ca vei gasi alta mai buna si ca tot raul spre bine.

Cu toate ca sunt optimist, nu ma incanta cautarea. Pur si simplu nu e pentru mine. Nu-mi place vanatoarea de genul asta. Dar nu am avut ce face. Lumea nu se invarte in jurul meu si oamenii nu fac doar ce vreau eu. Inca ( aici se poate observa intentia mea de a deveni stapan al lumii).

Prin februarie au aparut primele semne ca ceva nu e in regula. Mi-a spus: ;Trebuie sa vorbim. A intervenit ceva.’ Atunci mi-am dat seama ca mult timp nu vom mai petrece impreuna. Intre timp m-am lamurit si, luna asta, am inceput cautarea. A fost greu. Oferte sunt multe. Dar nu te poti arunca asupra primei care iti apare in cale. E frumoasa, are tot ce-i trebuie, dar daca nu esti atent, te va costa enorm pe termen lung. Trebuie sa gasesti una facuta pentru tine. Cel putin asta am crezut si despre ultima. Cea pe care a trebuit s-o parasesc.

Saptamana trecuta am gasit una care sa imi placa. E ok, e ‘dotata’ si ne-am placut de la inceput. Asa ca am pornit pe o noua cale. Dar e greu. Cu ‘cealalta’ am stat 1 an jumate. Ne-am atasat, avem amintiri impreuna, veneam cu drag acasa. Acum ma simt un pic stingher. Dar va trece, ne vom obisnui.

Intr-o relatie fiecare vine cu bagajele proprii si cu un trecut. Ne vom adapta. Dar a fost foarte greu, dureros chiar. Ruptura se simte inca. In timp se va vindeca si ma voi simti din nou ca acasa. In timp.

narcise Da, e foarte greu sa te muti. Dar asta e viata chiriasului. Si noua garsoniera e chiar ok.

Post to Twitter

Pe aceeasi tema: