Tag Archives: ludaie coapta

Soarele de iarna

E galben. Poate mai mult portocaliu. Sunt barbat deci nu stiu prea bine culorile. Dar e portocaliu. Cu urme de pamant. Te incalzeste si daca te gandesti la el. Si e dulce. Mai ales prin partile pamantii. Feliile de soare pot fi mai mari sau mai mici. Cele mari sunt mai moi si mai crude. Cele mai mici s-au copt mai bine si simti zaharul in partile arse. Tu alegi cum iti tai soarele de iarna.

Eu zambesc intotdeauna cand ma infrupt din el. E cald si dulce si plin de amintiri dintr-o vreme cand nu stiam exact ce e tabla inmultirii (poate o tabla din aia pe care coace mama vinete si le inmulteste sau poate o tabla din aia de la teleenciclopedia prinsa intre tamburi mari care o intind si o inmultesc). E un soare care apare iarna.

Cand vin de la sanie si bunica imi schimba hainele ude cu altele uscate si incalzite deasupra sobei, primesc o felie de soare pe care o mananc pe un scaunel din lemn facut de bunicul, langa soba care incalzeste bucataria si o pereche de pisici albe cu galben care se tot intind pe lemnele care isi asteapta randul sa intre in soba.

Asa tin eu minte serile de iarna. Cu ludaie si poame, cu bivolite si smantana groasa langa sarmalele aburinde. Cu lemne aduse in brate din şopru si votcă crămpălită cu zahar si cuisoare(dar asta e alta reteta).

Pentru ca soarele de iarna e ludaia sau dovleacul. In varianta facuta la cuptor. Si pentru ca tot vine weekendul fa-ti un bine si mergi la cea mai apropiata piata si nu intra. Uita-te pe langa intrare. Trebuie sa fie o batranica amarata care nu are bani sa plateasca birocratilor care au drept asupra tarabelor. Ea doar vrea sa vanda niste muraturi, o jumatate de dovleac si poate niste sirop de visine. Atat a putut aduna de pe langa casa si cauta sa le schimbe pe niste lei sa plateasca factura la curent. Du-te la ea si cumpara ludaia.

Cand ajungi acasa, sterge ludaia cu o carpa umeda si curata-o de seminte.

 dovleac

Apoi imparte-o in felii. Mai mari sau mai mici. Eu cred ca cea mai buna dimensiune e cea de mai jos. Cana cu Trilu e un etalon bun.

ludaie

Apoi o pui la cuptor intr-o tava, poate pe o hartie de copt(nu ai de curatat tava dupa), asa cum sta pe tocatorul de mai sus. Lasa un deget intre bucati ca sa simta ca bucatarul le respecta. Dupa jumatate de ora pana la 45 de minute poti avea minunatia asta:

dovleac la cuptor

Ca sa fii sigur ca e facuta incearca cu o furculita. Daca patrunde usor, ludaia e gata. Partile innegrite sunt dulci intr-un mod surprinzator. Soarele de iarna e gata.

Pofta mare si o vacanta ca in povestile cu bunici si pisici!

Post to Twitter

Pe aceeasi tema:

E un sentiment ciudat…

… atunci cand simti ca vine iarna. In oras nu se simte diferenta la fel ca la tara.

toamna

In weekend am fost la bunici, in Bihor. Acolo se simte ca se apropia iarna altfel. Cand te apropii de sat simti mirosul fumului de fag. Ceata care coboara in vai aduce de pe dealuri mirosul de ud si pamant.

Ludaie coapta (dovleac la cuptor), carnat proaspat, votca fiarta si poame. Ludaia e una din primele mele amintiri din copilaria tot mai indepartata. Ludaie dulce, aromata si mancata direct din coaja. Carnatul este si va ramane la tara simbolul binelui. Daca ai carnat pe masa totul e bine. Niste cartofi sau fasole langa el, niste castraveti murati si pofta mare. Votca fiarta. Palinca nu se fierbe. E prea nobila pentru asa tratamente. Dar votca se tine un pic, cat sa ai de sarbatori de fiert. De fapt, mai mult se incalzeste cu arome magice decat se fierbe. E o stiinta a batranilor. Tinerii nu stiu sa fiarba tuica. Pur si simplu nu stiu.

Am lasat poamele la urma pentru ca sunt deosebite. Poamele pe care le tin eu minte erau facute de vecina Iuliţă. Bunica nu face poame. Am intrebat-o care e reteta. Poamele se culeg cu mana sau cu cleasca, sa nu se batuceasca si sa se strice sau sa-si schimbe gustul. Sunt mere, pere si prune coapte bine. Se taie in felii si se usuca pe o leasa de nuiele peste un foc mic. Leasa trebuie sa fie deasa ca sa nu cada poamele, dar si rara, ca sa patrunda fumul si caldura la poame, sa  le usuce si sa le dea magia din gust. Dupa ce sunt uscate se pastreaza pana iarna. Si cand vine gerul si te tine in casa, langa focul din soba, le scoti la iveala si le fierbi in apa curata si pui un pic de miere ( nu de albine, doar zahar – asa i se zice la zahar prin partile de unde vin eu). E un fel de compot cald, cu poame care si-au depasit nivelul de fructe si au trecut catre ambrozie.

Si dupa ce le bagi la intuneric si esti fericit, mai mergi si mai aduci un brat de lemne sa tina toata noaptea focul. Pentru ca e iarna.

Post to Twitter

Pe aceeasi tema: