DragosMone.ro

Râsul ca medicament

E galben. Poate mai mult portocaliu. Sunt barbat deci nu stiu prea bine culorile. Dar e portocaliu. Cu urme de pamant. Te incalzeste si daca te gandesti la el. Si e dulce. Mai ales prin partile pamantii. Feliile de soare pot fi mai mari sau mai mici. Cele mari sunt mai moi si mai crude. Cele mai mici s-au copt mai bine si simti zaharul in partile arse. Tu alegi cum iti tai soarele de iarna.

Eu zambesc intotdeauna cand ma infrupt din el. E cald si dulce si plin de amintiri dintr-o vreme cand nu stiam exact ce e tabla inmultirii (poate o tabla din aia pe care coace mama vinete si le inmulteste sau poate o tabla din aia de la teleenciclopedia prinsa intre tamburi mari care o intind si o inmultesc). E un soare care apare iarna.

Cand vin de la sanie si bunica imi schimba hainele ude cu altele uscate si incalzite deasupra sobei, primesc o felie de soare pe care o mananc pe un scaunel din lemn facut de bunicul, langa soba care incalzeste bucataria si o pereche de pisici albe cu galben care se tot intind pe lemnele care isi asteapta randul sa intre in soba.

Asa tin eu minte serile de iarna. Cu ludaie si poame, cu bivolite si smantana groasa langa sarmalele aburinde. Cu lemne aduse in brate din şopru si votcă crămpălită cu zahar si cuisoare(dar asta e alta reteta).

Pentru ca soarele de iarna e ludaia sau dovleacul. In varianta facuta la cuptor. Si pentru ca tot vine weekendul fa-ti un bine si mergi la cea mai apropiata piata si nu intra. Uita-te pe langa intrare. Trebuie sa fie o batranica amarata care nu are bani sa plateasca birocratilor care au drept asupra tarabelor. Ea doar vrea sa vanda niste muraturi, o jumatate de dovleac si poate niste sirop de visine. Atat a putut aduna de pe langa casa si cauta sa le schimbe pe niste lei sa plateasca factura la curent. Du-te la ea si cumpara ludaia.

Cand ajungi acasa, sterge ludaia cu o carpa umeda si curata-o de seminte.

Apoi imparte-o in felii. Mai mari sau mai mici. Eu cred ca cea mai buna dimensiune e cea de mai jos. Cana cu Trilu e un etalon bun.

Apoi o pui la cuptor intr-o tava, poate pe o hartie de copt(nu ai de curatat tava dupa), asa cum sta pe tocatorul de mai sus. Lasa un deget intre bucati ca sa simta ca bucatarul le respecta. Dupa jumatate de ora pana la 45 de minute poti avea minunatia asta:

Ca sa fii sigur ca e facuta incearca cu o furculita. Daca patrunde usor, ludaia e gata. Partile innegrite sunt dulci intr-un mod surprinzator. Soarele de iarna e gata.

Pofta mare si o vacanta ca in povestile cu bunici si pisici!

Pe aceeasi tema:

• E un sentiment ciudat…
• Buna dimineata
• Un ceaun cinstit

… atunci cand simti ca vine iarna. In oras nu se simte diferenta la fel ca la tara.

In weekend am fost la bunici, in Bihor. Acolo se simte ca se apropia iarna altfel. Cand te apropii de sat simti mirosul fumului de fag. Ceata care coboara in vai aduce de pe dealuri mirosul de ud si pamant.

Ludaie coapta (dovleac la cuptor), carnat proaspat, votca fiarta si poame. Ludaia e una din primele mele amintiri din copilaria tot mai indepartata. Ludaie dulce, aromata si mancata direct din coaja. Carnatul este si va ramane la tara simbolul binelui. Daca ai carnat pe masa totul e bine. Niste cartofi sau fasole langa el, niste castraveti murati si pofta mare. Votca fiarta. Palinca nu se fierbe. E prea nobila pentru asa tratamente. Dar votca se tine un pic, cat sa ai de sarbatori de fiert. De fapt, mai mult se incalzeste cu arome magice decat se fierbe. E o stiinta a batranilor. Tinerii nu stiu sa fiarba tuica. Pur si simplu nu stiu.

Am lasat poamele la urma pentru ca sunt deosebite. Poamele pe care le tin eu minte erau facute de vecina Iuliţă. Bunica nu face poame. Am intrebat-o care e reteta. Poamele se culeg cu mana sau cu cleasca, sa nu se batuceasca si sa se strice sau sa-si schimbe gustul. Sunt mere, pere si prune coapte bine. Se taie in felii si se usuca pe o leasa de nuiele peste un foc mic. Leasa trebuie sa fie deasa ca sa nu cada poamele, dar si rara, ca sa patrunda fumul si caldura la poame, sa  le usuce si sa le dea magia din gust. Dupa ce sunt uscate se pastreaza pana iarna. Si cand vine gerul si te tine in casa, langa focul din soba, le scoti la iveala si le fierbi in apa curata si pui un pic de miere ( nu de albine, doar zahar – asa i se zice la zahar prin partile de unde vin eu). E un fel de compot cald, cu poame care si-au depasit nivelul de fructe si au trecut catre ambrozie.

Si dupa ce le bagi la intuneric si esti fericit, mai mergi si mai aduci un brat de lemne sa tina toata noaptea focul. Pentru ca e iarna.

Pe aceeasi tema:

• Buna dimineata
• Un Ford sună la 112
• Spam ioncreanga.eu

Weekendul e aproape. Doar ca in directia gresita.

E luni. Si poate fi o zi frumoasa, ceea ce va doresc si voua!

Pe aceeasi tema:

• Nimic asemanator. Se mai intampla!

Ce trebuie sa precizez de la inceput e ca eu nu sunt mare fan al fotbalului. Imi place, urmaresc daca am ce, tin cu echipele din Cluj si cu Romania cand jucam cu altii, dar cam atat.  Am mers prima data la un meci de-al Universitatii cand a fost meciul inaugural Universitatea – Kuban si am fost impresionat de galerie. Dupa o ora jumate si 4 goluri incasate ei inca mai aveau puterea sa strige.

Revenind la subiect, cand merg la meciuri de fotbal sunt derutat. Meciurile vazute pe stadion nu au nici o legatura cu meciurile vazute din fotoliu, acasa. Daca acasa meciul dureaza 110 minute cu pauza si prelungiri, pe stadion meciul dureaza cam cu o ora in plus. Si alea 3 ore de stat in frigul de aseara pentru meciul U Cluj – Dinamo mi-au ridicat cateva intrebari:

Ce îi mână spre violenta pe oamenii astia care pot sa faca lucruri atat de frumoase pentru echipa lor? Ma refer la cei din galerie. Ei muncesc mult la coregrafii si vin la fiecare meci si isi incurajeaza echipa indiferent de scor si vreme. Dar unii din ei pot fi atat de redusi si recurg atat de usor la violenta… La ce ma refer: in minutul 25 un dinamovist(Laurentiu Rus) il accidenteaza pe un fundas de la U(Constantin Grecu). Dupa 10 minute, acelasi dinamovist se loveste cap in cap cu inlocuitorul fundasului accidentat(Mendy) si acesta este scos cu salvarea de pe stadion.

Desi accidentarile au fost clar fara intentie, o parte din galeria lui U, Vecchia Guardia, a decis ca prieteni-prieteni, da’ ne bagati in spital si au inceput sa scandeze impotriva lui Dinamo. Adevarul e ca, in pofida clarei relatii de prietenie dintre cele doua galerii, nu ma asteptam sa scandeze toata lumea de pe stadion aceleasi incurajari, cum a fost cazul sambata seara. Cand incepea galeria lui U cu “Hai Dinamo” cantau la unison cu galeria lui Dinamo, apoi cei de la Dinamo incepeau cu “Haide U Cluj” si toata lumea ii dadea inainte cu “Haide U Cluj”. Apoi toti incepeau cu “Mitica la puscarie”, “Salutari neprietenoase CFR” si “Salutari neprietenoase Steaua”, de parca se juca tenis la dublu  U-Dinamo contra Steaua-CFR. Eu inca nu inteleg cu ce te ajuta sa scandezi impotriva unor echipe si galerii care nu au nici o legatura cu meciul in cauza.

Dar sa revenim la subiect. Dupa ce Vecchia Guardia a scandat impotriva lui Dinamo, cativa suporteri U de la peluza,  au mers la vechii U-isti si le-au rupt bannerul, impartind si cativa pumni, respectiv amabilitatile de rigoare. Eu asta nu o inteleg. Deci aia vin pe noi, ne rup si ai nostri se bat intre ei pentru ca nu putem sa le batem obrazul domnilor din galeria adversa? Sunt de acord ca cele doua echipe se ajuta si galeriile sunt infratite, dar asta nu inseamna ca trebuie sa plecam capul in fata lor. Cel putin eu asa vad lucrurile.

Pe final, un fun-fact: mult s-a mai fumat in seara aia…poate de aia s-au si aprins asa spiritele.

Pe aceeasi tema:

• Universitatea Cluj versus FCM Targu-Mures
• Cum suna U Cluj–Steaua?
• Ce faci cand nu mai poti

Sa incep cu o poveste:

Bunicii mei si locul unde am inceput sa inteleg ce se intampla in jurul meu sunt intr-un sat din Bihor. Acum vreo 10-15 ani, din cele aproximativ 100 de case din sat cam 5-10 erau parasite. Oamenii care s-au nascut in acele case au plecat sau au murit. Urmasii lor nu au avut motive sa se intoarca si au ramas pe unde erau si si-au vazut de viata lor. Azi, au ramas in sat mai putin de jumatate din familiile pe care le tin eu minte. Si asta ma doare.

Pentru unii din acei urmasi, casa unde s-au nascut si au crescut si-a pierdut valoarea sentimentala, asa ca au incercat sa-I gaseasca o valoare mai aproape de nevoile lor, una economica. Vorbind de case vechi din lemn nu aveau ce sa vanda, in afara de tigla de pe casa. Dupa 2-3 ani dupa ce au vandut tigla, singura dovada ca acolo a fost o casa a ramas gramada de pietre care a fost fundatia. Acum, in aceasta stare sunt cam o treime din casele din sat…

Exact asa vad eu si situatia actuala a Muzeului de Istorie a Farmaciei din Cluj. Nu discutam ce a fost in capul celor care au votat legea restituirii de proprietati dupa principiul “restitutio in integrum” cand stiau ca centrele marilor orase din Ardeal, Banat si Moldova sunt afectate de aceasta lege intr-o proportie covarsitoare si nu au facut minimul efort sa gaseasca o alternativa convenabila pentru toata lumea. Asta e alta poveste si ma depaseste. Povestea pe scurt e ca Muzeul de Istorie a Farmaciei isi va pierde actualul sediu, spatiu care ii da farmecul si autenticitatea atat de necesare unui muzeu.

Singura varianta pentru a-l pastra in actuala forma este rentabilizarea lui. Adica aducerea de vizitatori si atragerea atentiei factorilor de decizie care ar putea ajuta la pastrarea unei comori istorice.

Eu nu va povestesc ce am vazut. Doar va arat cateva poze facute de Radu Neag pe pagina de facebook a Muzeului si va provoc sa mergeti sa vedeti cu ochii vostri ce insemna acum 500 de ani farmacia moderna si cat de legata era stiinta de magie.

Mai multe cuvinte si descrieri gasiti la Aronet, Mironeasca, TVdece, Daniel, Stefan,  Robinţel, Fegari, Psaico, Sigina si chiar si Vasile pe care nu l-am zarit in grup dar ne povesteste de acasa.

Bravo Aronet, pentru ca incerci sa salvezi un muzeu pe care multi l-au uitat!

Pe aceeasi tema:

• Fear is the mind killer
• Au venit brazii de craciun la Cluj
• Politia anti-SPAM