DragosMone.ro

Râsul ca medicament

… atunci cand simti ca vine iarna. In oras nu se simte diferenta la fel ca la tara.

In weekend am fost la bunici, in Bihor. Acolo se simte ca se apropia iarna altfel. Cand te apropii de sat simti mirosul fumului de fag. Ceata care coboara in vai aduce de pe dealuri mirosul de ud si pamant.

Ludaie coapta (dovleac la cuptor), carnat proaspat, votca fiarta si poame. Ludaia e una din primele mele amintiri din copilaria tot mai indepartata. Ludaie dulce, aromata si mancata direct din coaja. Carnatul este si va ramane la tara simbolul binelui. Daca ai carnat pe masa totul e bine. Niste cartofi sau fasole langa el, niste castraveti murati si pofta mare. Votca fiarta. Palinca nu se fierbe. E prea nobila pentru asa tratamente. Dar votca se tine un pic, cat sa ai de sarbatori de fiert. De fapt, mai mult se incalzeste cu arome magice decat se fierbe. E o stiinta a batranilor. Tinerii nu stiu sa fiarba tuica. Pur si simplu nu stiu.

Am lasat poamele la urma pentru ca sunt deosebite. Poamele pe care le tin eu minte erau facute de vecina Iuliţă. Bunica nu face poame. Am intrebat-o care e reteta. Poamele se culeg cu mana sau cu cleasca, sa nu se batuceasca si sa se strice sau sa-si schimbe gustul. Sunt mere, pere si prune coapte bine. Se taie in felii si se usuca pe o leasa de nuiele peste un foc mic. Leasa trebuie sa fie deasa ca sa nu cada poamele, dar si rara, ca sa patrunda fumul si caldura la poame, sa  le usuce si sa le dea magia din gust. Dupa ce sunt uscate se pastreaza pana iarna. Si cand vine gerul si te tine in casa, langa focul din soba, le scoti la iveala si le fierbi in apa curata si pui un pic de miere ( nu de albine, doar zahar – asa i se zice la zahar prin partile de unde vin eu). E un fel de compot cald, cu poame care si-au depasit nivelul de fructe si au trecut catre ambrozie.

Si dupa ce le bagi la intuneric si esti fericit, mai mergi si mai aduci un brat de lemne sa tina toata noaptea focul. Pentru ca e iarna.

Pe aceeasi tema:

• Buna dimineata
• Un Ford sună la 112
• Spam ioncreanga.eu

Sa incep cu o poveste:

Bunicii mei si locul unde am inceput sa inteleg ce se intampla in jurul meu sunt intr-un sat din Bihor. Acum vreo 10-15 ani, din cele aproximativ 100 de case din sat cam 5-10 erau parasite. Oamenii care s-au nascut in acele case au plecat sau au murit. Urmasii lor nu au avut motive sa se intoarca si au ramas pe unde erau si si-au vazut de viata lor. Azi, au ramas in sat mai putin de jumatate din familiile pe care le tin eu minte. Si asta ma doare.

Pentru unii din acei urmasi, casa unde s-au nascut si au crescut si-a pierdut valoarea sentimentala, asa ca au incercat sa-I gaseasca o valoare mai aproape de nevoile lor, una economica. Vorbind de case vechi din lemn nu aveau ce sa vanda, in afara de tigla de pe casa. Dupa 2-3 ani dupa ce au vandut tigla, singura dovada ca acolo a fost o casa a ramas gramada de pietre care a fost fundatia. Acum, in aceasta stare sunt cam o treime din casele din sat…

Exact asa vad eu si situatia actuala a Muzeului de Istorie a Farmaciei din Cluj. Nu discutam ce a fost in capul celor care au votat legea restituirii de proprietati dupa principiul “restitutio in integrum” cand stiau ca centrele marilor orase din Ardeal, Banat si Moldova sunt afectate de aceasta lege intr-o proportie covarsitoare si nu au facut minimul efort sa gaseasca o alternativa convenabila pentru toata lumea. Asta e alta poveste si ma depaseste. Povestea pe scurt e ca Muzeul de Istorie a Farmaciei isi va pierde actualul sediu, spatiu care ii da farmecul si autenticitatea atat de necesare unui muzeu.

Singura varianta pentru a-l pastra in actuala forma este rentabilizarea lui. Adica aducerea de vizitatori si atragerea atentiei factorilor de decizie care ar putea ajuta la pastrarea unei comori istorice.

Eu nu va povestesc ce am vazut. Doar va arat cateva poze facute de Radu Neag pe pagina de facebook a Muzeului si va provoc sa mergeti sa vedeti cu ochii vostri ce insemna acum 500 de ani farmacia moderna si cat de legata era stiinta de magie.

Mai multe cuvinte si descrieri gasiti la Aronet, Mironeasca, TVdece, Daniel, Stefan,  Robinţel, Fegari, Psaico, Sigina si chiar si Vasile pe care nu l-am zarit in grup dar ne povesteste de acasa.

Bravo Aronet, pentru ca incerci sa salvezi un muzeu pe care multi l-au uitat!

Pe aceeasi tema:

• Fear is the mind killer
• Au venit brazii de craciun la Cluj
• Politia anti-SPAM

Nu tin minte unde am auzit prima data de poze HDR sau unde am vazut primele poze facute cu aceasta tehnologie. Cert e ca eram convins ca e dificil de realizat, ca ai nevoie de aparate foto DSLR si o tona de cunostinte foto. Asadar nu m-am interesat mai departe.

Apoi am vazut pozele facute de Razvan prin Romania. Acum, cand scriu aceste randuri observ ca a scris la vremea respectiva ca pozele sunt facute cu un iPhone, atunci, cand le-am vazut eram convins ca le face cu unul din aparatele lui profi. Apoi a venit la Cluj pentru Cluj Brand Tour si am vazut ca face pozele folosind telefonul.

Asa ca am cautat o aplicatie HDR si pentru micul meu Wildfire si am gasit HDR Camera. Tinand cont ca telefonul nu face poze stralucite de felul lui, ca aplicatia e gratis si ca, in afara de watermark, nu am modificat deloc pozele, mie nu mi se par rele pozele:

Amurg in Gheorgheni

Clujul vazut de pe Calea Turzii

Blocul Spray Farmec

Nori la amurg:

Nori deasupra cartierului Europa:

Incrucisari:

Pe aceeasi tema:

• Frati
• La frizer in Manastur
• O plimbare

Primele amintiri despre Alba Iulia sunt din Piata Iuliu Maniu, unde opream in drumul spre satul bunicilor pentru a cumpara cacao olandeza la punga de jumatate de kilogram dintr-un magazin ( cred ca se chema Rosu si Negru dar nu sunt sigur ). Tata cauta un loc in parcare si mama mergea la magazin. Eu ramaneam la masina si il tot intrebam pe tata ce fac baietii aia imbracati in geaca de piele care erau tot timpul pe langa statui. El imi spunea ca vand valuta. Nu intelegeam de ce ai cumpara bani straini pe care nu ii poti folosi la noi in tara. Era prin ‘95.

Apoi, in ‘99, ne-am mutat la Ocna-Mures si Alba a devenit judetul adoptiv. In 2003 am inceput scoala de soferi. Sa conduc am invatat in Aiud. Inainte de examen am fost dusi de 2-3 ori si in Alba Iulia ca sa ne obisnuim cu orasul si sa nu fim complet rataciti. Da. Am permis de Alba. In timpul examenului eram convins ca ne pica pe toti 3 care eram in masina. Politistul a fost bland si ne-a dat admis la toti, desi era sa fac accident chiar in fata Catedralei Reintregirii.

Pe vremea cand am vizitat pentru prima data Cetatea Poarta a III-a arata asa:

Acum ea arata asa:

De cand au anuntat bloggeri din Alba concursul Comoara din Cetate mi-am promis ca voi merge sa vad cum arata cetatea renovata. Sa vad ce inseamna Cetatea Alba Carolina. Duminica am reusit sa ajung si mi-am petrecut dupa-masa redescoperind un oras cu istorie.

Am stat la un suc cu Liviu si Jorjh si am discutat elemente de chimie anorganica cu accente pe ionii covalenti. Apoi am avut onoarea unui tur privat al partilor renovate din cetate, tur pentru care ii multumesc frumos lui Emanuel in care am descoperit un om foarte fain. Acest om a plecat de langa familie intr-o zi de duminica doar ca sa faca pe ghidul pentru niste oameni pe care i-a mai intalnit o data. Daca vreti sa vedeti de ce merita vizitata cetatea intrati un pic pe http://cetatealbaiulia.ro si va veti lamuri sau puteti vedea cateva poze facute de mine pe facebook.

Dupa turul in care am vazut ce se poate face cu mult curaj si viziune, asta ca sa nu mentionez si banii, am iesit la o plimbare cu niste prieteni pe bulevardele din oras. Mi-au placut terasele pline, parcul din fata catedralei unde oamenii stateau pe bancile asezate pe iarba, inghetata ca pe vremuri si arteziana mare si frumoasa (arteziana de care nu avem la Cluj). Ne-am intins la bere si povesti cu niste vechi prieteni si am uitat de noi, plecand abia dupa 10 spre Cluj. Fain oras cu oameni si mai faini.

Orasul merita vizitat si cetatea musai vazuta in toata splendoarea ei. Daca ai blog si vrei sa vizitezi Alba Iulia poti castiga un weekend pentru doua persoane cu cazare, masa si tur al orasului si al Cetatii incluse. Pentru asta ii poti explica lui Liviu ce inseamna pentru tine Alba Iulia sau ii poti da lui Andrei idei de promovare pentru oras.

Inside info: am vazut cu ochii mei cum paznicii din cetate isi cresc urmasii intr-o pepiniera interna, nelasand arma din mana nici macar cand ii plimba pe cei mici cu caruciorul. Dovada fotografica:

Pe aceeasi tema:

• Cum sa inventezi un logo
• Un weekend pe acoperisul lumii
• Transilvania Music Event

Pentru ca am avut o saptamana plina de plimbari si evenimente, nu am apucat sa va povestesc ce am facut de 1 mai muncitoresc.

Ca orice muncitor pe plantatia internationala, ma folosesc de orice scuza ca sa ies in natura, sa beau o bere si sa prajesc ramasitele unui animal ce umbla prin curte. Asa a fost si anul acesta. Doar ca putin diferit. Am pornit la drum catre munte cu bucuria in suflet, pofta in stomac si ochii la cerul ce promitea ploaie. Impreuna cu niste prieteni am plecat pe ruta Cluj-Gilau-Marisel-Huedin-Cluj, cu gandul sa vedem barajele si, undeva pe drum, sa mancam ceva bun la gratar.

Dupa ce am trecut de Gilau si am intrat practic in munte, plin de turisti de ocazie, fiecare petic de iarba fiind ocupat de familii fericite ca pot trata termic spre consum mici, gratare, pulpe de pui si eternii carnati de Someseni. Dupa Somesul Cald, cu gandul ca oprim oriunde gasim loc liber, am vazut un drum forestier la dreapta si ne-am bagat pe el. Dupa vreo 500m ni s-a aratat cu multa generozitate niste iarba verde si o vatra de foc primitoare chiar langa apa, sub un fost canton silvic.

Ieeeeeiiii!!! Aici mancam. Am scos tot din masina si ne-am apucat sa montam gratarul. In poza de mai jos se vede locul unde am vrut sa gratarim.

Nici o sansa. N-am terminat de montat gratarul ca a si inceput ploaia. Dupa ce am verificat sa nu avem suprize in canton, am hotarat sa ne mutam gratarul sub protectia cantonului.

A fost un noroc deosebit pentru noi sa gasim un asemenea loc (curat si uscat). In timp ce restul lumii pleca inapoi spre oras invinsa de ploaia care nu s-a oprit pana dupa-masa, noi ne vedeam de treaba de parca eram la cabana unchiului Vasile.

In graba plecarii am uitat farfuriile acasa si ne-am trezit cu gratarul sfaraind, salata pregatita dar fara farfurii. Asa ca a trebuit sa improvizam:

E o idee, nu?

Mica trupa de petrecareti care a invins natura (si a povestit prietenilor ca si-a petrecut 1 mai la cabana, nicidecum intr-un canton parasit):

Pe aceeasi tema:

• Oare ma iubeste?