Lada de sarituri ca sa fiu mai exact. E vorba de acea lada peste care eram obligati sa sarim in timpul liceului si nu numai.
Prin clasa a 6-a eram o bila. Aveam vreo 65 de kilograme la 1.45m. Oarecum evident, nu excelam la sport, asta ca sa nu spun ca profii imi dadeau 8(care era cea mai mica nota la sport) doar ca sa nu imi strice media, ca eu mai mult de 2 sau 3 nu scoteam, conform baremelor de notare.
Jucam un pic de baschet, cat sa fac un pic de miscare. Era un sport care imi placea pentru ca ma regaseam in mingea cu care se juca, eram ca fratii. Puteam sa ma rostogolesc inainte, inapoi nereusind decat ceva care semana mai mult cu o rostogolire in lateral decat cu ce trebuia sa fie. In rest eram strain de ce ni se cerea la scoala sa facem ca sa ne trecem baremele la sport. Eram mai ingrozit de ziua in care se dadea baremul decat de zilele cu teze la mate, fizica si chimie la un loc.
Daca la gimnastica la sol ma mai chinuiam cumva si, abuzand de umorul profesorului care radea impreuna cu colegii mei de ce imi iesea cand ma chinuiam pe saltea, imi luam o nota cat de cat, problema cea mare era la sarituri. La sarituri ai nevoie de un corp atletic, picioare lungi si puternice si de un echilibru bun. Din toate astea eu aveam doar corpul. Si nu era atletic deloc.
Eram in clasa a 6-a, baremul la sarituri. Prof nou deoarece proful nostru lipsea. Un tip tanar, un adept al sportului la orice nivel. Doar ca tipul nu ma stia pe mine. Daca e cineva sa nu fie bun la nici un sport (inclusiv sah) eu sunt ala. Urmeaza saritura la lada. Pune omul nostru lada si incep fetele. Sar toate si ne cheama pe baieti. Eu m-am tot codit si am amanat momenul glorios. Dar nu scap si ma cheama la saritura. Lada cu 5 elemente: cel de sus si inca 4. Incerc sa rationez cu omul si sa ii explic ca eu nu pot sari cu 5 elemente ci doar cu 4. Nu ma crede si incepe sa strige la mine.
Ideea era sa alergi, sa bati pe trambulina si sa aterizezi pe vine pe lada asezata perpendicular pe directia din care vii tu. Vad ca nu am cu cine discuta si incerc ultimul meu argument: “Domn profesor, mi-e frica!” Tipul raspunde curajos, in timp ce se pozitiona langa lada: “Hai numa’, ca te prind eu si nu cazi”. Ok. Atat vroiam sa aud. Imi iau avant serios, alerg cat pot de tare, bat pe trambulina si … lovesc cu putere vreo 3 elemente de lada si cad cu ele si cu profesorul peste ele pe saltea. Eu, venind cu fata si stiind ce urmeaza, eram cumva pregatit. Pe prof l-am prins nepregatit si a cazut cu coastele peste lada doborata.
M-am ridicat in rasetele colegilor si gemetele profesorului. Sa zicem doar ca, dupa aia, m-a crezut de cate ori i-am spus ca nu pot face ceva si cred sincer ca s-a bucurat cand s-a intors proful nostru si a scapat de mine. True story.
Sursa foto
Pe aceeasi tema:
