DragosMone.ro

Râsul ca medicament

Doar atat am de spus. Mi-e dor sa stau pe malul apei, sa ma uit la pluta si sa astept sa vad cum danseaza pe suprafata apei, adusa la viata de un oblete sau un pui de clean.

Sa ajung dimineata pe malul apei, sa imi desfac incet unditele, sa le intind si sa le pun montura potrivita. Niciodata nu pot fi sigur ce pluta imi va placea si ce carlig va merge bine cu momeala aleasa in ultima clipa. Mai bine vin pregatit si aleg la fata locului.

Eu sunt pescar de apa dulce, mi-a placut intotdeauna mai mult pescuitul activ de pe rau, decat cel pasiv de pe balta. Nu imi place sa astept sa traga un peste lenes de o montura grea cat un hard-disk extern(scuzati comparatia, dar e prima care mi-a venit in minte). Mai mult imi place un peste care e sperios si care e greu de pacalit, care cere o montura fina si o atentie sporita. De asemenea, nu sunt lenes. Prefer sa imi schimb locul de 2-3 ori pana gasesc un vad bun, cu pesti activi.

Muresul mi-e drag, pe el am crescut o parte a copilariei mele. El era sa ma ia de tot, el m-a invatat sa inot, din el am scos cel mai mare peste pe care l-am prins si tot el m-a racorit in atatea veri cand eram la bunici.

Si imi place sa pescuiesc pe Mures. Doar ca nu mai e ce a fost odata. Acum 15 ani, mergeam cu o undita de alun cu inele din sarma izolata si 2 cuie pe post de mulineta si ma intorceam cu 2-3 carasi si 1-2 somni. Acum merg cu 5 undite si ma intorc doar cu relaxarea.

Cred ca in weekend dau o ultima fuga pe anul asta sa imi vad prietenul si sa ii cer niste pesti. Poate imi da. Daca nu, raman cu relaxarea.

Pe aceeasi tema:

• Ce faci cand nu mai poti
• Din santier
• Poze din autobuz