Ce trebuie sa precizez de la inceput e ca eu nu sunt mare fan al fotbalului. Imi place, urmaresc daca am ce, tin cu echipele din Cluj si cu Romania cand jucam cu altii, dar cam atat. Am mers prima data la un meci de-al Universitatii cand a fost meciul inaugural Universitatea – Kuban si am fost impresionat de galerie. Dupa o ora jumate si 4 goluri incasate ei inca mai aveau puterea sa strige.
Revenind la subiect, cand merg la meciuri de fotbal sunt derutat. Meciurile vazute pe stadion nu au nici o legatura cu meciurile vazute din fotoliu, acasa. Daca acasa meciul dureaza 110 minute cu pauza si prelungiri, pe stadion meciul dureaza cam cu o ora in plus. Si alea 3 ore de stat in frigul de aseara pentru meciul U Cluj – Dinamo mi-au ridicat cateva intrebari:
Ce îi mână spre violenta pe oamenii astia care pot sa faca lucruri atat de frumoase pentru echipa lor? Ma refer la cei din galerie. Ei muncesc mult la coregrafii si vin la fiecare meci si isi incurajeaza echipa indiferent de scor si vreme. Dar unii din ei pot fi atat de redusi si recurg atat de usor la violenta… La ce ma refer: in minutul 25 un dinamovist(Laurentiu Rus) il accidenteaza pe un fundas de la U(Constantin Grecu). Dupa 10 minute, acelasi dinamovist se loveste cap in cap cu inlocuitorul fundasului accidentat(Mendy) si acesta este scos cu salvarea de pe stadion.
Desi accidentarile au fost clar fara intentie, o parte din galeria lui U, Vecchia Guardia, a decis ca prieteni-prieteni, da’ ne bagati in spital si au inceput sa scandeze impotriva lui Dinamo. Adevarul e ca, in pofida clarei relatii de prietenie dintre cele doua galerii, nu ma asteptam sa scandeze toata lumea de pe stadion aceleasi incurajari, cum a fost cazul sambata seara. Cand incepea galeria lui U cu “Hai Dinamo” cantau la unison cu galeria lui Dinamo, apoi cei de la Dinamo incepeau cu “Haide U Cluj” si toata lumea ii dadea inainte cu “Haide U Cluj”. Apoi toti incepeau cu “Mitica la puscarie”, “Salutari neprietenoase CFR” si “Salutari neprietenoase Steaua”, de parca se juca tenis la dublu U-Dinamo contra Steaua-CFR. Eu inca nu inteleg cu ce te ajuta sa scandezi impotriva unor echipe si galerii care nu au nici o legatura cu meciul in cauza.
Dar sa revenim la subiect. Dupa ce Vecchia Guardia a scandat impotriva lui Dinamo, cativa suporteri U de la peluza, au mers la vechii U-isti si le-au rupt bannerul, impartind si cativa pumni, respectiv amabilitatile de rigoare. Eu asta nu o inteleg. Deci aia vin pe noi, ne rup si ai nostri se bat intre ei pentru ca nu putem sa le batem obrazul domnilor din galeria adversa? Sunt de acord ca cele doua echipe se ajuta si galeriile sunt infratite, dar asta nu inseamna ca trebuie sa plecam capul in fata lor. Cel putin eu asa vad lucrurile.
Pe final, un fun-fact: mult s-a mai fumat in seara aia…poate de aia s-au si aprins asa spiritele.
Pe aceeasi tema: