17
Acea perioada din luna
Filed Under (aberatii, funny) by Dragos Mone on 17-03-2011
Tagged Under : acea perioada din luna, femeia, suferinta, toti platim
E ca un flagel asupra societatii in care traim. Loveste omul modern luna de luna, fara incetare, fara sa faca discriminari, fara sa uite pe nimeni, fara mila sau ezitare. In unele cazuri tine 2 zile, in altele 3 pana
la 5, in cele mai fericite si rare situatii doar o zi.
Desi loveste doar un membru al familiei(in familie includem locatarii unei case, nu doar cuplurile casatorite), perturba echilibrul si pacea intregii case.
Barbatul sufera profund. El vrea sa faca ceva sa reduca din soc, dar nu poate. Nu tine de el. Nu poate decat sa atenueze efectele, cauzele si parcursul neputandu-le influenta sau stopa.
Copiii sunt cel mai putin afectati pe termen scurt. Ei nu prea isi dau seama ce se intampla. Simt ca ceva nu e in regula dar nu constientizeaza total situatia, mare parte din vina apartinand si parintilor, care incearca sa ii protejeze pe cat posibil.
Batranii stiu cum e. O viata intreaga au avut de a face cu acea perioada. Unii au scapat si acum se gandesc cu tristete si o usoara nostalgie cum faceau fata cand erau mai tineri. Din pacate, societatea in care traim nu le poate oferi sprijinul si nu-i poate menaja. O societate mai evoluata tehnic si medical poate ar putea sa-i crute pe cei mai putin norocosi dintre ei.
Femeia….ea e poate cea mai afectata. Afectata in mod direct. E nelinistita cu cateva zile inainte, avand un sistem propriu si unic de a presimti durerea ce se apropie. Stie ca asa stau lucrurile. Incearca sa traverseze cat mai usor aceasta perioada. O doare cand vede efectele si, desi face tot ce poate pentru a se comporta normal, ignorand situatia, nu reuseste sa treaca cu zambetul pe buze peste zilele(ziua) in care trebuie platite facturile.
Pentru mine acea perioada din luna a fost ieri. Am privit cu tristete si durere cum scad banii din cont in timp ce bifam pe lista “De platit”. Daca aveti stomac puternic: imagine ingrozitoare. Puteti vedea prin ce am trecut luna trecuta. Domnul sa fie alaturi de noi in aceste clipe dificile!